Întoarcerea lui Radu Afrim

Ultima premieră teatrală a regizorului, de la Timişoara, marchează o viziune clasică a artistului nonconformist şi neconvenţional, cunoscut pentru montările cu conotaţii sexuale.

După ce a montat anul trecut „Krum”, regizorul Radu Afrim revine pe scena timişoreană cu o nouă montare – „Boala familiei M”, de Fausto Paravidino. Premiera a avut loc sâmbătă, 17 mai, în noua Sală Studio A Teatrului Naţional Timişoara, sală amenajată într-o fostă Şcoală de Manej în timpul ocupaţiei austrice. Deşi textul poartă semnătura unui autor contemporan în mare vogă pe scenele europene, Afrim a conceput şi realizat din „Boala Familiei M” un spectacol în cheie clasică, cu accente de Cine-verite, cu o scenografie de inspiraţie Art Nouveau (semnată de Velica Panduru), Light Design – Lucian Moga.

Între Cehov şi suprarealism

O familie de condiţie modestă în care tatăl Luigi M. (Ion Rizea) este senil, lipsit de autoritate, mai degrabă un copil, fata mai mare Marta (Claudia Ieremia) ţine locul mamei care s-a sinucis, deveind ea un fel de “mamă a răniţilor”, refuzându-şi propria viaţă, Maria (Mălina Manovici), fata mai mică, vulnerabilă şi nehotârâtă, şi Gianni (Eugen Jebeleanu), mezinul familiei, derutat de lipsa mamei, de senilitatea tatălui.

“Iniţial am vrut să fac spectacolul în alt teatru, însă mi-am dat seama că trebuie să îl fac cu trupa din Timişoara. Îl aveam în cap pe Ion Rizea. Un regizor îşi alege spectacolele şi în funcţie de actorii cărora le cunoaşte abilităţile”.

Afrim propune un spectacol cu structură clasică . “Spectacolul l-am conceput cu o structură cehoviană, uşor suprarealist, cu o creştere progresivă a tensiunii, cu relaţii clare şi complexe, cu umor şi multă tristeţe”. Povestea textului lui Fausto Paradivino propune o dramă existenţială, un univers în care reperele sunt tot mai fragile, se distrug şi se recompun. Dincolo de situaţiile aparent comice – tatăl Luigi care este obsedat de mâncare, vorbeşte peltic, plimbă, ca pe un câine, un urs împăiat, face pipi pe el, nu înţelege că, la finalul piesei, Gianni a murit în urma unui accident, sau încurcăturile amoroase ale Mariei care se îndrăgoşteşte de Fabrizio (Colin Buzoianu), prietenul logodnicului ei Fulvio (Victor Manovici), spectacolul vorbeşte despre pierderea inocenţei, a incapacităţii de a comunica, despre reaşezări. Personajele cresc pe măsura spectacolului în jurul figurii centrale a tatălui, cheia de boltă a spectacolului. Momentul revelator al fiecărui personaj are loc odată cu moartea mezinului Gianni.