Radu Mihăileanu: „Suntem în pragul unei dictaturi a imaginii şi a economicului“

Ambasador al Anului European al Dialogului Intercultural, cineastul Radu Mihăileanu va începe, pe 23 mai, filmările la „Concertul“, o producţie care a obţinut cea mai mare finanţare acordată de CNC în ultima sesiune. Regizorul vorbeşte, pentru Cotidianul, despre destinul lui şi al filmelor sale, dar şi despre misterul unei arte care îl tulbură şi azi.

În cadrul Zilelor Filmului European, sunteţi unul dintre cei mai importanţi invitaţi şi ca cineast, şi ca ambasador al Anului European al Dialogului Intercultural 2008.
Suntem nouă ambasadori europeni, oameni din diverse domenii, compozitori, regizori de film, scriitori... Rolul nostru este de a merge prin toată Europa şi de a încuraja fiecare cultură cu specificitatea şi identitatea ei. De asemenea, încurajăm dialogul între aceste culturi, mijloc de îmbogăţire a fiecăreia dintre ele.

Această misiune de ambasador merge mănuşă cu filmele dvs., în care există o puternică legătură între politică, religie şi mitologie. „A trăda“ este un film care vorbeşte despre dictatură, „Trenul vieţii“ este politic, iar „Trăieşte“, care s-a născut din ideea luptei omului pentru a se autodepăşi, pentru a ieşi din micuţa carapace care-l strânge, vorbeşte despre rasism, despre integrare.

Aţi avut momente în care v-aţi simţit dezrădăcinat?
Am stat puţin în Israel. Când am ajuns la Paris, ca toţi emigranţii fără rude sau prieteni, am dus-o foarte greu. Era nevoie să-mi regăsesc rădăcinile, trebuia să aflu ce eram. A trebuit să mă adaptez la o altă cultură, la un alt tip de societate, total diferită. Dar am rămas tot timpul cu un picior înăuntru şi cu altul afară. Consider asta un avantaj. În termeni cinematografici, am şansa să am şi gros-planul şi o obiectivitate prin distanţă.

Dacă sunt întrebat care e ţara mea - Franţa, România, Israel, Africa - aş răspunde simplu, toate. Însă răspunsul sincer cu adevărat este: singura mea ţară este acolo unde sunt copiii mei. Sunt acasă în România. Caut mirosul fânului de la Vălenii de Munte, din copilărie, mireasma Teleajenului, timpul care se scurgea lent... În toate filmele este ceva din povestea vieţii mele de dezrădăcinat. Identitatea mea profundă româno-evreiască s-a întâlnit cu cea franţuzească. Am avut apoi şansa să călătoresc, să mă întâlnesc cu alte mari culturi ale lumii: africană, rusă, israeliană, arabă...

Sunt, prin structură, un curios, am avut norocul să mă îndrăgostesc de mic de frumuseţea celuilalt şi să încerc să armonizez frumuseţea celuilalt cu propria frumuseţe şi defectele lui cu propriile defecte. Trăim într-o perioadă destul de dificilă, în lume există foarte multe tensiuni. Ne aflăm într-o criză economică, care vine dinspre America, o criză politică, o încredere din ce în ce mai mică în oamenii politici. Lumea are impresia că mersul ideologiilor s-a oprit, că s-a parcurs drumul de la comunism la ultracapitalism şi nu mai este nimic de descoperit.