Julien Green, moralistul

A trait aproape un secol (1900-1998) si a scris enorm, in mai toate genurile literare (roman, teatru, eseu, jurnal intim
). Editions Gallimard i-a publicat intre 1972-1998 opera completa in 8 volume in colectia Pléiade. Completa, este un fel de a spune. Jurnalistul si criticul Jacques Franck, care l-a cunoscut bine pe autor si i-a studiat cu atentie opera, spune ca n-a fost publicata pana acum decat a opta parte din jurnalul intim al lui Green. Prietenii lui asteapta, azi, un editor care sa-si asume obligatiile financiare si logistice pentru a putea tipari aceasta impresionanta literatura diaristica, mai intinsa, s-ar parea, decat aceea a lui Amiel, Gide, Ernest Junger si Mircea Eliade. A inceput sa noteze In caietele sale secrete in 1928 si a pus creionul jos cu cateva zile inaintea mortii. In 2006 au fost tiparite ultimele sale insemnari sub titlul (foarte inspirat) "Le Grand Large du soir" (Flammarion). O carte
crepusculara, o opera testimoniala plina de farmec, credinta si bunatate. Julien Green este un spirit religios, putem spune, chiar, un mistic profund si consecvent intr-un secol ateu. Nascut (ca al 7-lea copil) intr-o familie americana, protestanta s-a convertit in 1916 la catolicism dupa ce a ascultat, marturiseste el, o cantata de Bach. Nu stiu daca Cioran cunostea sau nu acest amanunt, dar imi amintesc ca, undeva, intr-o carte romaneasca, el scrie ca muzica lui Bach poate fi luata ca dovada ca Dumnezeu exista pe pamant. Cioran nu era credincios (a scris, chiar, o carte impotriva bisericii si, in genere, a religiei crestine, "Lacrimi si Sfinti"), dar iubind peste masura muzica - printre putine valori acceptate - n-a gasit un argument mai bun pentru a sugera posibilitatea divinitatii de a exista decat muzica citata mai inainte. Justificare sublima, literara. Pentru Julien Green intalnirea miraculoasa cu muzica lui Bach a avut alt efect, cu mult mai important: i-a schimbat radical viata
. A devenit ń si a ramas pana la sfarsit ń un om religios, un catolic frecvent, convins ca sufletul vine de la Dumnezeu si, cum scrie in ultima lui carte, scopul ultim al omului este sa gaseasca iubirea divina... Este un moralist format, ca si Cioran, la scoala secolului al XVII-lea. Pentru el scriitura este un act sacramental, un exercitiu liturgic. Il iubeste pe Pascal si nu-l admira pe Rousseau, spirit mai liber si mai zgomotos. Crede ca diavolul exista si el se ascunde mai ales in frica. Frica este, asa dar, semnul prezentei diavolului in lume. Frica de a exista in lume si frumusetea care poate fi frivola reprezinta, dupa acest moralist terorizat de fantasmele raului, dovada ca diavolul nu sta degeaba. Toata arta moderna, mai crede el, este inspirata de demon, este o arta demonica, ea nu are grija de om, are grija doar de pasiunile obscure din om...
Romanele lui Julien Green, apreciate de Gide si Francois Mauriac, "Léviatan", "Moďra", "Varouna", "Le Visionnaire" trateaza aceste teme metafizice asociate cu altele cum ar fi aceea a pacatului inavuabil. A scris o "Autobiografie" in cinci volume si a publicat, cum am precizat deja, doar o mica parte din imensul sau jurnal intim in care incearca sa-si gaseasca si sa-si defineasca identitatea. Citindu-le, iti dai seama usor ca in diaristul Green exista trei personaje care se lupta intre ele: este, intai, temator, perseverent, profund, omul religios, cel care are ferma convingere ca fericirea trece prin infern si paradis pentru a ajunge la Dumnezeu; crede in bunatate si zice ca binele, adevarul si frumosul vin de la Dumnezeu; suferinta insasi este o proba pentru om si capatul ei nu poate fi decat intalnirea cu gratia divina; langa omul credincios (....) exista insa contrariul lui, Petrecaretul, Pacatosul, cel ispitit de pacat... si acesta este puternic si astutios, un spirit nocturn si concupiscent, mesager al Diavolului. Din fericire, in ecuatia fiintei intra si un alt personaj: Moralistul, spiritul diurn, acela care judeca pe ceilalti doi. Moralistul este pana la urma cel care invinge in aceasta confruntare care acapareaza, destrama si rearticuleaza de fiecare data spiritul omului religios fascinat de miracolul lumii si temator, cum s-a vazut, ca nu cumva miracolul sa cada sub puterea demonului din noi. Mai exista in aceasta ecuatie de existenta un personaj. Al patrulea, deci, si anume omul care scrie. Green ii spune: "un lenes care lucreaza". Splendid zis. Acesta recupereaza si valorifica, in fond, indoielile si reveriile celorlalti. El este, in definitiv, adevaratul castigator in aceasta lunga cursa care reprezinta opera catolicului Julien Geen care a renuntat la identitatea lui americana din iubirea pentru limba franceza. Ne dam seama, azi, ca sacrificiul a meritat.